Succes vs. Implinire
 
0735393984
 
 
 
 
 
 
 
 

SUCCES vs. ÎMPLINIRE

Te invit să afli ceea ce aştepţi de la tine: SUCCES vs. ÎMPLINIRE într-un domeniu al vieţii tale sau în toate, dar pe rând.

De câte ori te-ai întrebat cum ajungi la succes? Ce este succesul? Sau ce este succesul pentru fiecare? Este succesul totuna cu împlinirea? Ce abilităţi utilizezi? Şi ce abilităţi ai putea adăuga pentru a ajunge la succes şi dacă se poate repede, deşi fiecare dintre noi are propriul lui interval de creştere.


 

SPAŢIUL TĂU sau asertivitatea

Care-i spaţiul tău şi numai al tău? Este unul în care fiecare intră când doreşte şi primeşte tot ce doreşte doar pentru că tu eşti prea indisponibil pentru tine? Prea comod să spui NU? Prea provocator să transmiţi graniţa? Prea riscant să-i pierzi? Prea riscant să afle că exişti? I-ai amăgit prea mult şi e riscant să-i dez-amăgeşti spunând că exişti?

Află CUM să-ţi exprimi clar, ferm, spontan, sincer şi direct sentimentele, nevoile şi dorinţele, respectându-i în acelaşi timp pe ceilalţi. Pe lângă a le exprima, află cum să le susţii, fără a fi agresiv sau abuziv, atunci când ceilalţi opun rezistenţă.

Pentru ce să faci asta? Pentru că pe lângă cei pasivi, trec şansele să ajungă la SUCCES vs. ÎMPLINIRE!

LIMBAJ sau CUM formulezi

M-a dez-amăgit! - pentru a mă dez-amăgi, mai întâi mă amăgesc. Mă amăgesc că: Niciodată nu mă ascultă..., Întotdeauna îmi spune că..., Propunerea lor a fost mai bună, Nu sunt spontan/ă!, Asta-i calea de avansare în firma asta..., Trebuie să..., Încerc să...!

Te invit să afli cum să renunţi la amăgire, ca să nu fii dezamăgit/ă, te invit să afli cum, modificând felul în care te exprimi, în timp, ajungi să modifici modul în care gândeai, te invit să afli cum să te exprimi în termeni de Dorinţe vs. Temeri, în termeni de Soluţii vs. Probleme.

Pentru ce să faci asta? Pentru că Temerile şi Problemele sau, mai precis, exprimarea în termeni de temeri şi probleme, sunt piedici în calea TA către SUCCES vs. ÎMPLINIRE!

AŞTEPTĂRI

Mă aşteptam să mă ajuţi..! Mă aşteptam la promptitudine...! Mă aşteptam la altceva...! Te invit să afli etapele transformării aşteptărilor ne-rezonabile în aşteptări rezonabile!

Pentru ce să faci asta? Pentru că trăirea printre aşteptări ne-rezonabile te duce într-un catalog de scenarii şi nu în filmul în care vrei să fii personajul principal ce acţionează în calea către SUCCES vs. ÎMPLINIRE!

 SITUAŢII NEÎNCHEIATE

Ai aflat cum e cu spaţiul tău sau asertivitatea? Ai aflat cum e cu limbajul sau formularea? Ai aflat cum e cu aşteptările? Şi chiar cu rolurile? Atunci, ai aflat care sunt vocalele alfabetului!

Acum te invit să afli contribuiţia vocalelor în formarea cuvintelor, propoziţiilor, frazelor SAU cum asertivitatea, limbajul, aşteptările, rolurile, contribuie la găsirea modalităţii prin care să te simţi împăcat cu modul în care o situaţie, o experienţă a evoluat, de asemenea, cum aceste componente contribuie la schimbarea raportării tale la experienţa respectivă, dar şi cum să le foloseşti ca instrumente pentru a găsi calea de abordare a viitoarelor experienţe.

Pentru ce să faci asta? Pentru că situaţiile neîncheiate îţi tin privirea în trecut şi nu la calea TA către SUCCES vs. ÎMPLINIRE!

 NOROC, cu zicale şi proverbe!

Am avut noroc! N-am avut noroc! Am avut ghinion!... Deloc de neglijat este NOROCUL, cel puţin, aşa spune mintea!

Te invit să afli cum NOROCul te ajută în calea TA către SUCCES vs. ÎMPLINIRE! Te invit să afli <diferenţa între cei ce consideră că au noroc şi cei care consideră la polul opus> cu ajutorul zicalelor şi proverbelor. 

  • raportarea diferită la experienţa referitor la care norocoşii se consideră norocoşi:

    • “tot răul spre bine”, zicala românească, foarte sănătoasă în acest sens, cu alte cuvinte interpretarea diferită a feed-back-ului primit, dar şi:

    • “te-ai născut la o zi mare ş-ai călcat în ceva moale, dacă nu călcai, mare noroc aveai!”

  • credinţa că cineva, ceva, superior nouă, tuturor, decide cine are mai mare nevoie sau nu: “prost să fii noroc să ai”,

  • credinţa [definită ca încredere neclintită în cele care nu se “văd”] în noroc, ai parte de ceea ce crezi şi, într-un fel proiectezi credinţa, deci norocul.